Te-ai întrebat vreodată cât de des ar trebui să îți speli covoarele? Răspunsul depinde foarte mult de spațiul în care locuiești. Dacă ai o familie numeroasă și animale de companie sau inviți adesea prietenii pe la tine, asta înseamnă mai mulți factori care pot murdări covorul.
Descoperă în continuare un ghid complet de răspunsuri privind frecvența cu care ar trebui să-ți speli covoarele în funcție de o serie de factori ce trebuie luați în considerare!
Factorii care influențează necesitatea spălării covoarelor
În cazul în care te întrebi dacă aspirarea regulată nu este suficientă, ei bine, nu este același lucru. Spălarea înseamnă o curățenie în profunzime, eliminând petele, alergenii, praful și împrospătând culoarea. Cu toate acestea, este un proces mai anevoios, așa că nu este de mirare că nu poți face asta zilnic. Dar nici nu trebuie.
Frecvența spălării unui covor depinde de:
- traficul din casă, adică frecvența cu care se pășește direct pe covor;
- câți membri sunt în familie;
- în casă locuiesc animale de companie și copii mici;
- existența unor alergii;
- dacă se fumează în casă;
- se poartă încălțămintea de stradă și în casă;
- culoarea și grosimea covoarelor.
Cât de des trebuie spălate covoarele într-o casă mai puțin locuită?
Când ai o viață foarte activă în afara casei, covoarele tale nu adună prea mult praf sau murdărie. De aceea, nici nu necesită prea mult efort de curățare în afara aspirării săptămânale.
Spălarea covorului este, totuși, un lucru de dorit chiar și în această ipostază, pentru a-l menține în stare bună mai mult timp. Nu uita că se pot aduna diverși alergeni ce nu se pot înlătura cu o simplă perie. Frecvența minimă cu care se recomandă spălarea în acest caz este o dată pe an. Acest lucru te va ajuta să reîmprospătezi aspectul și să îndepărtezi în profunzime majoritatea murdăriei, prafului și alergenilor care se acumulează de obicei în covoare.
Cât de des trebuie spălate covoarele într-o casă cu o familie numeroasă?
În familiile numeroase sau în cazul covoarelor plasate în camerele cu trafic intens (hol, salon), curățarea zilnică prin aspirare și periere poate reduce murdăria și alergenii, mai ales dacă ai animale de companie sau copii care aleargă.
Spălarea propriu-zisă a covorului în acest caz, cu apă și detergent special, ar trebui să se facă cel puțin o dată la 6 luni pentru a menține familia curată, fericită și sănătoasă.
Cât de des trebuie spălate covoarele într-o casă cu animale de companie și copii mici?
În primii ani de viață, copiii produc multe pete și mizerie din mai multe motive. Este perfect normal și face parte din procesul lor de creștere. Apoi, animalele de companie pot aduna pe lăbuțe germeni din plimbările de afară sau pot lăsa păr pe covor chiar și dacă le perii des.
Prin urmare, chiar dacă aspiri zilnic, spălarea covoarelor cu apă și detergent este recomandată măcar o dată la 3-6 luni pentru a elimina petele, bacteriile și inclusiv mirosurile persistente. Ia în considerare și un serviciu profesional de curățare cu abur și jet de apă sub presiune la fiecare 12 luni!
Cât de des trebuie spălate covoarele de culoare deschisă?
Covoarele deschise la culoare dau o atmosferă de basm unei locuințe, însă sunt atât de greu de întreținut în stare bună! Nicio pată nu va trece neobservată. Prin urmare, rutina de curățare trebuie să fie ceva mai sârguincioasă. Aceasta înseamnă că spălarea cu apă și detergent ar trebui să se facă cel puțin de două ori pe an. Pentru materialele mai delicate, este important să se folosească o tehnologie specială în cadrul unui serviciu profesionist de spălat covoare.
Cât de des trebuie spălate covoarele dacă există alergii sau dacă se fumează în casă?
Covoarele captează și rețin toate particulele mici de praf, alergeni sau mirosuri neplăcute. Primul pas pe care trebuie să-l faci este să-ți achiziționezi un aspirator special cu filtru HEPA, însă asta nu este suficient. Prin urmare, spălarea covorului în profunzime, cu apă și chiar șampon special anti alergeni, ar trebui să se facă la fiecare două luni pentru a face din nou aerul sigur de respirat. Dacă nu ai timp pentru asta, centrul nostru profesional de spălat covoare oferă și servicii de preluare și livrare la domiciliu.
Așadar, există mai mulți factori diferiți care îți spun cât de des ar trebui să îți cureți covoarele. Dar, ca o regulă generală, indiferent de care dintre aceste situații se aplică locuinței tale, recomandat este să apelezi la un serviciu de spălare profesionist măcar o dată pe an. Acest lucru vă va asigura o durată de viață mai mare pentru covor și va ține murdăria ce se imprimă în țesătură sub control.
Atenție, însă, spălarea covorului îl poate strica atunci când este făcută incorect. Este foarte important să folosești produse speciale pentru covor și mochetă și să te asiguri că este uscat complet înainte de a-l pune din nou pe podea pentru a preveni apariția mucegaiului. Dacă ești gata să îți cureți covoarele într-un mod profesionist, echipa noastră te așteaptă cu aparatură și produse profesionale.